Andrei Ionita


Produse Recomandate

Tratamente Homeopate, Homeovox și Farmacistele care sug

Posted by Andrei Ionita on
Tratamente Homeopate, Homeovox și Farmacistele care sug

HomeovoxȘtii treaba aia cu „nu lua medicamente după ureche, consultă medicul sau farmacistul”? Săptămâna trecută am făcut laringită. Genul de laringită ce nu îți dă voie să cânți nici măcar ceva de la Pitbull, că de manele nu poate fi vorba.

La farmacie, farmacista i-a vândut prietenei mele Homeovox. Un medicament despre care urma să aflu mai târziu că e genul de medicament homeopat. Dacă nu știi ce e homeopatia, Wikipedia e cât se poate de concisă în sensul ăsta:

Homeopatia, este o formă a medicinei alternative, in care medicii tratează pacienții cu preparate foarte diluate despre care se crede că provocă oameniilor sănătoși simptome similare cu cele prezentate de către pacient.

Adică exact genul de chestie în care cred babele care merg să se trateze de cancer la Stelian Fulga (apropos, se pot face și comenzi online) sau care își rezolvă problemele în dragoste mergând la vrăjitoare.

M-am resemnat cu ideea că farmaciile au combinație cu firmele de medicamente și că farmaciștii sunt agenții lor de vânzări, dar după asta m-am dus și la un doctor de familie să îmi dea medical (medic care mi-a prescris 2 feluri de antibiotice pentru niște simptome pe care eu nu le mai aveam). Și i-am zis de medicamentul homeopat și a pufnit-o râsul. După care m-a întrebat ce medicament mi-am luat.

Homeovox, zic. Și ce crezi? Doctorița nu mai râde și-mi zice pe un ton grav să știi că e foarte bun. O fut pe mă-ta, îmi zic eu în gând, iau rețeta plină de medicamente, dintre care nimic pentru laringită și mă car.

Concluzia e că, dacă nu vreți să fiți țepuiți cu bomboane în loc de leacuri, ar trebui să cereți sfatul a cel puțin trei farmaciști, după care să dați un search pe google și abia apoi să mergeți la bunica să vă recomande ceva.

Online

4 Așteptări de la un Affiliate Manager

Posted by Andrei Ionita on
4 Așteptări de la un Affiliate Manager

Când Marius Morariu a scris că a devenit Affiliate Manager pentru Bioportal (link afiliat),  mi s-a părut foarte tare ca un magazin online să folosească serviciile unui afiliat în felul acesta.

În primul rând pentru că asta denotă interes crescut și seriozitate din partea magazinului cu privire la acest canal de vânzări, iar în al doilea rând pentru că reprezintă o recunoaștere a calităților personale a unui afiliat.

Mai mult decât atât, topicul din Seopedia legat de programul de afiliere al Bioportal e o unealtă de comunicare transparentă. Iar când vorbești de eCommerce în general și marketing afiliat în particular, transparența este decisivă atunci când alegi de la cine să cumperi sau, după caz, pe cine să promovezi.

Am dat exemplul lui Marius Morariu în speranța că și alți advertiseri implicați în platforme de marketing afiliat vor face la fel. Sigur, poate nu vor angaja un responsabil cu afilierea, dar vor încerca să învețe de la cei care se implică în această activitate. Detaliez în rândurile următoare.

Văd din ce în ce mai des magazine care părăsesc 2Parale la 1-2 luni după ce au intrat în sistem, dezamăgite fiind de rezultatele slabe sau inexistente. Totodată, inboxul meu este umplut zi de zi de mesaje promoționale sau informații cu privire la bannere updatate sau super-reduceri.

Așadar, după aproape 8 luni de marketing afiliat, uite câteva sfaturi dacă te gândești să îți înscrii magazinul în 2Parale sau orice altă rețea de marketing afiliat:

  • Afiliații sunt ca și clienții. Ei trebuie atrași și păstrați. Sunt câteva sute de magazine în 2Parale, iar cei mai mulți dintre afiliați au deja o serie de advertiseri care performează.  Așadar concepe o schemă de bonsare, fă-te remarcat, vorbește cu cei de la 2Parale să-ți dedice o postare pe blogul lor, promovează-ți campania în toate modurile posibile.
  • Dedică afiliaților un canal de comunicare exclusiv. Fie că e doar o adresă de email separată, un topic pe un forum sau un simplu formular de contact, dedică afiliaților un canal de comunicare dedicat, în plus față de sistemul de mesagerie al rețelei de afiliere. În 2Parale, în acest moment, am 151 de mesaje necitite de la advertiseri. Imediat după ce termin de scris postarea asta le voi marca pe toate drept „citite”.
  • Răspunde solicitărilor din partea afiliaților. Nu cred că e necesar să detaliez, dar vă voi da un exemplu. Eu bag cam 10-15 lei pe zi într-o campanie de promovare a unui produs pe eMAG. Când eMAG a interzis AdWords, am căutat alternative prin 2Parale. Am găsit un advertiser care să corespundă coordonatelor trasate de eMAG. Din păcate mi-a respins aplicarea la campanie fără nicio explicație. Se poate spune că advertiserul a pierdut aprox 300 RON buget de promovare?
  • Oferă afiliaților informații relevante pentru activitatea lor! Dacă dai copy-paste informațiilor din newsletter-ul tău sau anunți că ai urcat niște bannere pentru noua campanie e foarte puțin probabil să fii luat în seamă de noii afiliați. Știu că toate magazinele mari fac asta, dar dacă dacă vrei să îi depășești, trebuie să înveți de la cei mari și să îmbunătățești, nu să copiezi. Voi da exemplul celor de la Bioportal și Marius Morariu. Ei publică un top al vânzărilor de pe săptămâna trecută, tocmai pentru a ajuta afiliații să identifice trenduri, să aibă un punct de pornire cu privire la motivele pentru care clienții apelează la magazinul advertiserului. În concluzie, oferă  afiliaților informații relevante despre marketing și vânzări, căci la newsletterul tău se pot abona și singuri.

Cam astea sunt ideile principale care mi-au venit cu privire la activitatea unui responsabil cu marketingul afiliat din cadrul unui magazin online. Dacă ai și alte idei, aștept să mi le împărtășești în formularul de comentarii de mai jos. Dacă ești un om ocupat sau cu mai puține idei, apreciez puțină reclamă în rețelele sociale cu ajutorul butoanelor de mai jos. Numai bine!

[wpsocialite]

 

 

 

 

 

Online

2Parale suspendat în AdWords

Posted by Andrei Ionita on
2Parale suspendat în AdWords

Dacă desfășori campanii de marketing afiliat prin intermediul 2Parale cu ajutorul AdWords probabil ai observat că sistemul nu mai funcționează, campania afișând mesajul din imaginea de mai jos.

2parale suspendat AdWords

 

Ai crede probabil că ai făcut ceva care contravine politicii lor. Eu așa am crezut. Și am contactat suportul AdWords pentru a afla mai multe detalii despre politica încălcată, ca să văd ce pot face.

Răspunsul celor de la AdWords este că nu am nici un site suspendat și că domeniul 2parale.ro este problematic. Așadar, cei de la 2Parale ar trebui să ia legătura cu ei.

Va urma….

UPDATE: Cei de la 2Parale s-au mișcat repede și s-a rezolvat.

 

Online

Profitshare interzice folosirea Google AdWords

Posted by Andrei Ionita on
Profitshare interzice folosirea Google AdWords

Când am auzit că eMAG Profitshare trece în administrarea firmei Conversion Marketing, transformându-se în Profitshare m-am bucurat. Mă gândeam că o să-mi mut ușor-ușor activitatea de afiliere către advertiserii noi, mai ales că la momentul ăla exista problema întârzierilor din 2Parale.

Astăzi, cei de la Conversion Marketing au anunțat schimbări în termeni și condiții. Aș spune chiar că shimbă regula în timpul jocului. Pe scurt, cresc unele comisioane dar e mai greu să le obții. Poți citi toate detaliile aici, dar cu adevărat interesant mi s-a părut următorul paragraf:

6. Promovarea eMAG prin intermediul Google AdWords nu mai este permisa in afiliere

Incepand cu 15 august, promovarea directa a linkurilor de afiliere eMAG, prin intermediul Google AdWords, nu va fi permisa in afiliere. Investitiile noastre in acest canal de promovare sunt semnificative si nu vedem ca avand logica de business licitarea impotriva afiliatilor pentru spatii.

Pare logic, nu? La prima citire și eu am crezut așa. Numai că nu e. Vezi tu, Google AdWords nu permite afișarea a două anunțuri cu aceeași adresă URL în paginile căutării. Asta înseamnă că dacă eu, afiliatul, licitez 1RON iar eMAG 1,1 RON, reclama mea nu va fi afișată. Reciproca e valabilă. Așadar, neafișându-te, nu înregistrezi click-uri și nu pierzi bani, dar vânzarea tot eMAG o înregistrează.

De unde deducem că e mai ieftin pentru ei să facă AdWords decât afiliere, așadar întotdeauna afiliații vor fi mai puțini importanți în mixul de marketing decât celelalte canale. Dovada? Această decizie.

De asemenea, prezența afiliaților în Google AdWords nu face să crească bid-urile numai pentru eMAG, ci și pentru concurenții eMAG, ceea ce e bine la nivel teoretic.

Soluția?

Sunt o grămadă de produse și categorii de produse pe site-ul eMAG pentru care ei nu desfășoară campanii de promovare prin Google AdWords. Ceea ce înseamnă că un landing page suplimentar între anunț și magazin ar trebui să-și facă treaba. Mai ales pe căutările ce includ brand-ul, de tipul „telefoan …. emag” sau „oferta … emag”.

Și așa am rezolvat două probleme: Brand bidding-ul care era oricum interzis și noua regulă care interzice folosirea Google AdWords.

 

Online

Cu privire la însemnătatea blogului pentru ființa umană

Posted by Andrei Ionita on
Cu privire la însemnătatea blogului pentru ființa umană

Citeam despre George Herbert Mead, un profesor de filosofie de la Universitatea din Chicago, care și-a desfășurat activitatea la granița dintre secolele XIX și XX. Dincolo de contribuția sa științifică, special la domnul Mead este că în timpul vieții sale nu a publicat nicio carte. Articole în jurnale științifice da, dar nicio carte care să-i sintetizeze ideile. Cu toate astea, Mead este apreciat acum ca fiind un reprezentant de seamă a Școlii de la Chicago – întemeietoarea sociologiei americane.
Ideile sale au fost publicate post-mortem, pe baza notițelor pe care studenții săi le-au luat la cursuri, însă aprecierile cu privire la contribuția sa științifică sunt uneori puse la îndoială din cauza asta.

Și nu m-am putut abține să nu fac analogia cu blogurile. Oare indivizii care publică pe bloguri se tem de aceeași soartă? Se tem că vor ajunge să fie apreciați, iar ei nu vor avea nicio dovadă cu care să-și justifice aprecierea? Oare posibilitatea exprimării unor idei care să nu le fie atribuite e unul dintre factorii care motivează activitatea bloggerilor?

Sigur, orientarea consumeristă ne face să ne referim la ideea de mai sus folosind termenul de brand personal, dar dincolo de dorința de a-i fi recunoscute meritele, nu stă frica de a produce o idee specială pe care nimeni să n-o asocieze celui din spatele blogului?

Genul ăsta de postări apar atunci când încerci din răsputeri să ancorezi informațiile plate de înțelesuri din viața ta. Tu ce crezi, deci?

Online

Partea ciudată a internetului – Coșuri Gigant

Posted by Andrei Ionita on
Partea ciudată a internetului – Coșuri Gigant

Ogrish, Rotten, Efukt. Ce au toate chestiile astea în comun? Selectează pentru tine, utilizator de internet din ce în ce mai greu de satisfăcut, tot felul de tâmpenii pe care altfel nu ai putea să le vezi în realitate. Sau pe care dacă le-ai vedea, n-ai mai fi așa de încântat de ele în realitate.

Recent, Youtube s-a alăturat celor trei în topul preferințelor mele din domeniul scârboșeniilor. Chestiile din playlistul de mai jos sunt cele mai mari coșuri pe care le-am găsit pe internet. Și-am văzut câteva, pentru că genul ăsta de videoclipuri dau un fel de dependență ciudată. Mă rog, unele nu sunt coșuri, ci chisturi sebacee infectate. Bleah. Sau Wow.