Cu privire la însemnătatea blogului pentru ființa umană

Cu privire la însemnătatea blogului pentru ființa umană

Citeam despre George Herbert Mead, un profesor de filosofie de la Universitatea din Chicago, care și-a desfășurat activitatea la granița dintre secolele XIX și XX. Dincolo de contribuția sa științifică, special la domnul Mead este că în timpul vieții sale nu a publicat nicio carte. Articole în jurnale științifice da, dar nicio carte care să-i sintetizeze ideile. Cu toate astea, Mead este apreciat acum ca fiind un reprezentant de seamă a Școlii de la Chicago – întemeietoarea sociologiei americane.
Ideile sale au fost publicate post-mortem, pe baza notițelor pe care studenții săi le-au luat la cursuri, însă aprecierile cu privire la contribuția sa științifică sunt uneori puse la îndoială din cauza asta.

Și nu m-am putut abține să nu fac analogia cu blogurile. Oare indivizii care publică pe bloguri se tem de aceeași soartă? Se tem că vor ajunge să fie apreciați, iar ei nu vor avea nicio dovadă cu care să-și justifice aprecierea? Oare posibilitatea exprimării unor idei care să nu le fie atribuite e unul dintre factorii care motivează activitatea bloggerilor?

Sigur, orientarea consumeristă ne face să ne referim la ideea de mai sus folosind termenul de brand personal, dar dincolo de dorința de a-i fi recunoscute meritele, nu stă frica de a produce o idee specială pe care nimeni să n-o asocieze celui din spatele blogului?

Genul ăsta de postări apar atunci când încerci din răsputeri să ancorezi informațiile plate de înțelesuri din viața ta. Tu ce crezi, deci?


Andrei Ionita

http://aionita.eu

Îmi place marketingul online, practic marketing afiliat și studiez <a href="http://sociologiaconsumului.wordpress.com/" title="Masterat Sociologia consumului și marketing" rel="nofollow">Sociologia Consumului și Marketing</a>. Îmi plac oamenii îndrăzneți, așadar nu ezita să intri în contact cu mine sau să te abonezi la NewsLetter.

Comments ( 2 )

  1. ReplyDana Lalici
    Personal, nu cred ca am un blog care sa ma faca lider de opinie in...nimic, iar comunitatea stransa in jurul lui este mititica. Fidela, dar mitititca. Asa incat, momentan, orice idee speciala as produce, ea ramane raspandita la atat de putini oamani incat nu ma tem de...mai nimic. Nici macar de succes. :) Andrei, am eu numai senzatia sau ai inceput sa publici mai des? Sa incep sa ma bucur? :)
  2. ReplyAuthorAndrei Ionita
    @Dana: Am început să învăț pentru licență și creierul mă sabotează :))